Grecia nu va plăti marți datoria de 1,6 miliarde euro către FMI, a anunțat un oficial al Guvernului de la Atena, citat de Wall Street Journal. Aproximativ 20.000 de persoane au protestat luni seară, în oraşele Atena şi Salonic, faţă de măsurile de austeritate propuse Greciei de creditorii internaţionali pentru a continua planul de asistenţă financiară, în timp ce presa a publicat întrebarea care va fi supusă referendumului.
După încheierea mitingului PNL Arad, pentru susţinerea moţiunii de cenzură, organizatorii au susţinut o conferinţă de presă. Copreşedinţii organizaţiei de tineret au fost felicitaţi de către „seniori” pentru modul în care au pregătit acţiunea.
ARAD. Florin Remețan se arată nedumerit față de modul cum Guvernul României a ales să nu susțină economia românească.
Deputatul Claudia Boghicevici acuză Guvernul că încurajează companiile de stat să nu îşi plătească datoriile, în timp ce sectorul privat este împins spre faliment.
Gheorghe Falcă a prezentat, la Consiliul naţional al PNL, rezoluţia privind situaţia din administraţia publică locală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Local
Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 8 luni.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc Campionatul Naţional de judo Under 18 (juniori 2). Într-o companie selectă, sportivul arădean David Mercea (dublă legitimare CS Municipal – CSŞ Gloria) a impresionat pe tatami.
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
Mapamond
Politicianul conservator Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar al Germaniei, a pus sub semnul întrebării duminică dacă NATO va rămâne în „forma sa actuală” până în iunie, în lumina comentariilor președintelui american Donald Trump, și a subliniat că Europa trebuie să-și dezvolte rapid o capabilitate de apărare independentă, relatează Reuters.
2
Local
PECICA. În perioada 18-22 februarie 2025, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii orașului Pecica, au desfășurat două evenimente, împreună cu partenerii instituționali Penitenciarul Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Arad, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția de Sănătate Publică Arad.
Mapamond
Germania se pregătește să vireze spre dreapta după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată și „aripa” sa bavareză, Uniunea Creștin-Socială) și-a asigurat o victorie clară în alegerile legislative de duminică, la care Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreaptă, a înregistrat la rândul său cea mai bună performanță de până acum, relatează dpa.