ARAD. Deputatul Mihăiţă Calimente este de părere că iniţiativa premierului Victor Ponta, de modificare, prin Ordonanţă de Urgenţă, a Legii Educaţiei, pntru a putea renunţa la titlul de doctor, este o „şmecherie” care nu-l mai ajută la nimic, pentru că, oricum, „Guvernul Ponta nu mai apucă Paştele”.
Igaş consideră că Guvernul este vinovat pentru pierderile de vieţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni.
Consiliul Judeţean Arad şi 18 primării din judeţ nu vor mai primi bani pentru proiectele demarate deja.
Creditele acordate prin programul „Prima Casă” doar în lei ar urma să-i afecteze pe toţi tinerii.
ARAD. Deputatul social democrat, Ciprian Luca, promite o depolitizare a administraţiei publice.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Local
Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 8 luni.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc Campionatul Naţional de judo Under 18 (juniori 2). Într-o companie selectă, sportivul arădean David Mercea (dublă legitimare CS Municipal – CSŞ Gloria) a impresionat pe tatami.
1