aradon.ro Web analytics





Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, și-a declarat duminică „puternica respingere și condamnarea oricărui proiect vizând mutarea” palestinienilor din Fâșia Gaza în Egipt și Iordania, după propunerea în acest sens a președintelui american, Donald Trump, pentru a „face curățenie” în teritoriu, unde un armistițiu fragil a intrat în a doua săptămână, transmite AFP.
Israelul și Hamas au acceptat miercuri un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza și eliberarea ostaticilor, punând capăt celor 15 luni de război care a făcut zeci de mii de morți pe teritoriul palestinian, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată discuțiilor, după zile de eforturi diplomatice intense la Doha, relatează AFP.

România

AUR: Au fost strânse peste 200.000 de semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.

Local

Dr. Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.

ARADON Sport local

Vicecampioana FCC UAV încheie sezonul regulat pe terenul campioanei, care s-a întărit din nou
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.

Mapamond

Răspunsul lui Scholz pentru Trump în privința Ucrainei și libertății de exprimare
Olaf Scholz i-a răspuns vineri lui Donald Trump, subliniind suveranitatea Ucrainei în fața Rusiei și apărând politica germană privind libertatea de exprimare, recent criticată de noua administrație americană, scrie AFP. 2

România

Elon Musk: Rețeaua Soros și USAID subminează democrația în România
4

Local

Gheorghe Domșa, în stare critică la spital!
Vineri seara fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a ajuns în stare critică la Urgențe după ce a suferit o ruptură de aortă. 4

Local

Fostul deputat PSD, Ciprian Luca devine noul administrator public al Devei
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.

Local

Poveste de viață: din Buteni în Panama și invers
În urmă cu 100 de ani Teodor Sima a plecat din Buteni, lăsându-și întreaga familie în comuna natală, și a ajuns în Panama. Acum, nepoții și-au căutat rădăcinile și vin an de an la Buteni, locul de unde a început povestea vieții lor. 2

Local

Se caută noi asistenți maternali
Pentru copiii din sistemul de protecție specială, DGASPC recrutează în vederea pregătirii asistenți maternali.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.