În ultimele sezoane, Handbal Club Arad s-a înscris în liga secundă masculină, însă mai mereu nu a dus la bun sfârşit campionatul. Aşa s-a întâmplat şi în sezonul precedent, când HC Arad a spus „pas” încă la finalul turului, deşi avea susţinere financiară din partea CJ Arad!
MACEA. HC Arad și HCM Baia Mare se întâlnesc miercuri, de la ora 17.00, în runda a V-a din Divizia A (liga secundă) de handbal masculin. Partida de la Macea îi are ca favoriți pe maramureșeni, ocupanți ai ultimului loc pe podium, de partea cealaltă elevii lui Ștefan Deacu formând una dintre cele două echipe care nu a acumulat încă niciun punct în clasament.
SIGHIȘOARA. Victoria se lasă așteptată pe semicercul seniorilor arădeni. HC Arad a cedat în runda cu numărul 4 a ligii secunde, seria de vest, pe terenul grupării Național Sighișoara la 15 goluri diferență: 28-43.
MACEA. Jocul cu numărul doi susținut de HC Arad în sala de sport din Macea a adus un nou insucces pentru elevii lui Ștefan Deacu: 23-35 cu Extrem Baia Mare.
MACEA. Cu un lot format din 17 jucători (Gadja, Maior, Stoian – portari; Borbely, Paul, Breazu, Coşoi, Bulgariu, Gabor, Dinescu, Grigoraş, Bosziti, Chari, Peter, Danciu, Mihăieş şi Măduţa), şi un nou antrenor pe bancă, în persoana lui Ştefan Deacu, Handbal Club Arad atacă noul sezon al Diviziei A de handbal masculin cu încredere şi optimism.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3