Comunitatea din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad s-a aflat, vineri, 09.10.2015, în sărbătoare academică prilejuită de acordarea înaltului titlu de Doctor Honoris Causa, domnului Academician, Prof. univ. dr. docent Cristian Ioan D. Hera, vicepreședinte al Academiei Române, inginer agrochimist, doctor în agronomie, doctor docent în științe, Președinte al Secției de Științe Agricole și Silvice a Academiei Române, distinsă personalitate care se bucură de o recunoaștere națională și internațională certă.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.