
Miercuri, 6 ianuarie 2016, sute de credincioşi şi-au îndreptat paşii spre străvechea mănăstire Hodoş-Bodrog pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la Slujba de sfinţire a Aghiasmei celei Mari. Potrivit rânduielii bisericeşti Slujba Aghiasmei Mari se săvârşeşte atât în ajunul sărbătorii cât și în ziua Botezului Domnului.
Bodrog.Mii de pelerini au venit în pelerinaj la mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad, unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj ortodox din vestul ţării.
Evenimente
Luna martie 2025 aduce pe scena Filarmonicii Arad invitați din România, Ungaria și Spania, dar și o serie de tinere talente de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.
Local
227 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 123 au necesitat internare.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Pe o vreme potrivnică, cu ploaie rece şi vânt puternic, pe stadionul „Iolanda Balaș-Soter” din Bucureşti a avut loc Campionatul Național de iarnă la aruncări lungi.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad continuă acțiunile de revitalizare a spațiilor verzi prin plantarea de arbori în mai multe zone din oraș.
Mapamond
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este „cea mai bună contribuție” pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald Trump și Volodimir Zelenski în Biroul Oval, relatează AFP.
ARADON opinii
Echipa fanion a Aradului, UTA, a ajuns în „Cartea Recordurilor”. Din păcate, în sens negativ. Exclusiv din vina antrenorului Mircea Rednic. Cel care (cam) trăieşte din amintiri. Vremurile în care câştiga campionate sunt apuse, iar acel loc 7 ocupat cu UTA la finele sezonului trecut nu poate intra la categoria performanţă, chiar dacă „Strâmbu” nu scapă nici o ocazie să-l ridice în slăvi.
1
România
Românii de pretutindeni pot cumpăra, în premieră, titluri de stat TEZAUR prin Ghișeul.ro.
Local
Sistemul centralizat de încălzire este cea mai mare investiție din istoria comunei Seleuș. 60% dintre locuitori vor beneficia de energie termică ieftină imediat după finalizarea lucrărilor.