DEVA - Primăria municipiului Deva îi anunţă pe locuitorii oraşului că, în zilele de marţi şi miercuri, vor avea loc distrugeri de muniţie în poligonul din Dealul Paiului, între orele 9.00 – 13.00.
HUNEDOARA - Recitaluri de muzică medievală, reprezentaţii de dans şi teatru medieval, precum şi expoziţii de pictură vor avea loc, joi, la Castelul din Hunedoara, cu ocazia Serbărilor Corvinilor.
HUNEDOARA - Elevii şi studenţii hunedoreni pot opta pentru petrecerea vacanţei de vară în cadrul unor tabere tematice, puse la dispoziţie de Ministerul Tineretului şi Sportului.
HUNEDOARA - Peste 40 de localităţi din judeţul Hunedoara vor rămâne, joi, fără curent electric.
BRAD - Sub titlul „La scenă deschisă”, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Hunedoara, împreună cu Primăria Brad, Casa de Cultură Brad şi Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Brad organizează, la sfârşitul săpătmânii viitoare, Festivalul judeţean de teatru amator pentru liceeni.
Local
Școala este construită în localitatea Vladimirescu, iar grădiniţa în satul aparţinător Horia, ambele urmând să fie finalizate în 2026.
Local
Evenimentul va avea loc în perioada 28 februarie - 9 martie 2025 și va fi deschis, zilnic, între orele 12.00 și 20.00.
Local
Dr. Corina Crișan, medic legist, a susținut o pledoarie pentru profesionalism și excelență în ceea ce privește medicina legală din Arad.
Local
La aproape două luni de când România a intrat în Spațiul Schengen și terestru, mașinile care circulă pe la fostul punct de trecere a frontierei de la Nădlac nu mai trebuie să treacă prin porțile de control ale Poliției de Frontieră. Se va circula în continuare pe autostradă, în „flux de trafic continuu”.
1
Mapamond
Ministrul Afacerilor Externe din Canada, Melanie Joly, a declarat luni că lucrează în vederea creării unei coaliții cu țările europene pentru a face front comun în fața amenințărilor legate de taxe ale președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, relatează agenția EFE.