aradon.ro Web analytics





ARAD. Au crezut că au dat lovitura vieţii lor când au reuşit să fugă cu 29.000 de lei furaţi dintr-un magazin de pe strada Petru Rareş. Furtul a avut loc în 19 decembrie 2012, iar atunci hoţii nu au fost prinşi. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au dat de urma făptaşilor. Este vorba despre şase hunedoreni.

Marijuana introdusă în ţară prin vama Nădlac. Doi hunedoreni de 30, respectiv 32 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să introducă în ţară jumatate de kilogram de marijuana.

HUNEDOARA. Isteria în masă provocată de noul virus gripal AH1N1 se pare că a trecut. Dacă în primele săptămâni ale lui 2010 câteva zeci de mii de hunedoreni au trecut pragul medicilor de familie pentru a se imuniza împotriva gripei porcine, numărul lor a scăzut considerabil în ultimele zile.

România

Măsuri stricte pentru verificarea șoferilor cu handicap grav
Guvernul a adoptat recent o ordonanță de urgență destinată îmbunătățirii calității serviciilor sociale. Una dintre măsurile incluse prevede verificarea situației persoanelor cu handicap care au afecțiuni incompatibile cu obținerea permisului de conducere.

ARADON Sport local

Luptă în trei pentru câştigarea Ligii 4-Mavros
ARAD. Gata vacanţa şi în fotbalul judeţean. Echipele de Liga 4-Mavros sunt primele care vor reintra în jocurile pe puncte, o săptămână mai târziu urmând să pornească la drum şi Liga 5.

Mapamond

Trump, în cel mai lung discurs din Congres: Ucraina va semna acordul pentru minerale, iar SUA vor obține Groenlanda
Donald Trump s-a adresat Congresului, afirmând că Ucraina va semna acordul pentru minerale, SUA vor obține Groenlanda „sub o formă sau alta” și că Biden a risipit bani în Moldova pe programe inutile. Discursul a durat un record de o oră și 40 de minute.

România

Instanța a rămas în pronunțare pe cererea lui Georgescu de ridicare a controlului judiciar
Călin Georgescu a venit miercuri la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde s-a judecat plângerea sa împotriva măsurii controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Local

Noile radare au apărut pe șoselele din Arad
Aparatele pot depista depășirea vitezei legale de circulație, dar și alte abateri de la legislația rutieră. 1

România

Percheziții la două firme prin care se închiriau mașinile folosite de Călin Georgescu
Procurorii Parchetului General efectuează miercuri percheziții într-un dosar legat de finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.

Local

Tată și fiu din Arad, obligați să restituie peste 3 milioane de lei
Doi bărbaţi, tată şi fiu, au scăpat de închisoare, însă vor fi nevoiți să restituie peste 3 milioane de lei, pentru că s-au folosit de falsuri pentru a încasa bani europeni. 1

Angajari ARADON

Sc Cotta International SRL ARAD firmă mixtă Româno - Elveţiană, selecționează personal

UT Arad

Flavius Sabău, nou antrenor la Academia UTA
El se alătură clubului fanion al Aradului, unde se va ocupa de dezvoltarea sectorului juvenil.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.