Ninsoarea de miercuri dimineaţa a fost combătută cu succes de toate autorităţile care au drumuri în întreţinere.
Facturile acestei ierni, cel puțin până acum, sunt ceva mai mici ca anul trecut atât din cauza subvenției cât și a gradele de afară.
ARAD. Primele zăpezi care s-au aşternut peste judeţul nostru s-au topit, dar au lăsat în urma lor pagube importante, în special în ceea ce priveşte drumurile. Fisuri, gropi, dar şi adevărate cratere şi-au făcut loc după topirea zăpezii şi a gheţurilor.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) recomandă transportatorilor să se informeze corect asupra condiţiilor de trafic înainte de a porni la drum, pentru a evita blocajele şi a nu cauza incidente rutiere.
Daca englezul spune “Sunt prea sarac ca sa imi cumpar lucruri ieftine”, romanul ar putea spune cam acelasi lucru cand vine vorba despre masina proprie si intretinerea sa.
Local
Cu ocazia zilei internaționale pentru nonviolență în școală au fost premiați elevii participanți la campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”.
Local
Lucrările la noul tunel feroviar de la Bata, în județul Arad, sunt aproape gata, întregul tronson fiind la un pas de finalizare.
Local
Absolventă a Colegiului Național Elena Ghiba Birta, Claudia Crina Toma alege Facultatea de Farmacie din Timișoara, deși talentul și mulți dintre prieteni o îndemnau spre Conservator. Tradiția familiei (ambii părinți sunt farmaciști) învinge, și tânăra viitoare posibilă artistă pornește pe drumul care consideră că i-a fost menit.
Mapamond
Uniunea Europeană și-a exprimat regretul duminică pentru majorarea taxelor vamale americane la produsele din Canada, Mexic și China, calificând măsura drept „dăunătoare pentru toate părțile”, la o zi după ce președintele SUA, Donald Trump, a semnat decretele, relatează AFP.
1
Mapamond
Armata SUA a făcut public sâmbătă numele celui de-al treilea militar care a murit la bordul elicopterului Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri al companiei American Airlines în apropiere de aeroportul național Ronald Reagan din Washington, tragedie soldată cu un total de 67 de morți, informează Reuters.
România
Delegații congresului extraordinar al PSD au validat candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-02-2025 sunt următoarele:
Mapamond
La 2 februarie este sărbătorită în România și de către alte popoare europene Ziua ursului, și în aceeași zi, în mai multe zone din Statele Unite ale Americii și Canada, este sărbătorită Ziua marmotei. Ambele evenimente au în comun elementul de predicție a vremii pentru următoarea perioadă.