Carmen Tocală, preşedintele FR Baschet, a rămas plăcut surprinsă de reacţia primarului Gheorghe Falcă: „N-a trebuit să-i explic de două ori. A îmbrăţişat ideea şi ne-a dat asigurări că Aradul se va ridica la înălţimea evenimentului”.
Baschetbalistele de la ICIM Univ Goldiş vă invită la spectacolul euro-cupelor. Nici un împătimit al sportului cu mingea la coş nu poate rata debutul din Liga Europei Centrale, care are loc miercuri, ora 19, în Polivalenta arădeană, împotriva austriecelor de la Post Wiena.
A treia oară în decurs de o lună. După dubla, 67-40 şi 82-58, din Cupa României, arădencele de la ICIM Univ Goldiş au învins, din nou, modesta grupare de pe Someş, chiar în propriul fief. De această dată în campionat, scor 73-49.
Nu vă alarmaţi. Staff-ul de conducere al ICIM Univ Goldiş va efectua deplasarea la Cluj, jucătoarele Diana Moraru şi Bianca Urban urmând să rămână acasă.
Cu ex-arădencele Alexandra Uiuiu şi Olga Yaroska în echipă, astfel se va prezenta LPS Alba Iulia pentru meciul de miercuri, ora 18, din SalaSporturilor, unul în care ICIM Univ Goldiş poate şi trebuie să-şi pună la punct anumite reglaje, scheme, în perspectiva întâlnirilor din Liga Europei Centrale.
România
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
UT Arad
Echipa e la două puncte de retrogradare, dar jucătorul se războiește cu fanii, iar antrenorul „ne cumpără”.
3
Local
Bărbatul care l-a împușcat pe presupusul amant al concubinei sale, în parcarea supermarketului Supeco din Micălaca, în luna septembrie 2023, a fost condamnat la detențiune pe viață.
Local
Interviu JA cu Geanina Pistru, prim-vicepreședintele Organizației de Femei Liberale (OFL), despre implicarea femeilor în politică și proiecte pentru oameni.
2
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.