aradon.ro Web analytics





ARAD. Pentru sprijinul acordat sportului cu mingea la coş, primarul Aradului, Gheorghe Falcă a fost premiat, miercuri seara, după partida ICIM Univ Goldiş - Slovanka MB, de către Carmen Tocală, preşedintele FRB, cu diploma de excelenţă în baschet. Edilul oraşului a primit şi mingea oficială a mondialelor de tineret din 2012.

ARAD. Cel care a acceptat să intre în istorie, pe uşa din dos, participând în turneul din Ungaria cu o echipă naţională „cârpită”, George Mandache, în calitatea sa de antrenor al lotului de senioare, a convocat două jucătoare de la ICIM Univ Goldis pentru campania de calificare la „europene”.

ARAD. Oficialii ICIM Univ Goldis continuă seria transferurilor spectaculoase. După ce marţi au obţinut semnăturile a două dintre cele mai valoroase baschetbaliste românce ale momentului, Monica Broşovszky şi Larisa Toma, ieri, a venit rândul unei alte jucătoare să semneze un angajament cu gruparea arădeană.

ARAD. Mergând pe mâna sistemului competiţional de anul trecut, Federaţia Română de Baschet limitează importanţa primei părţi a sezonului la cine prinde locul patru în fiecare dintre serii, ultimul calificant în play-off.

ARAD. Federaţia Română de Baschet a stabilit programul noului sezon competiţional, atât pentru campionatul intern, cât şi pentru Cupa Romaniei. Sorţii au fost norocoşi în cazul traseului din Cupă, Bianca Urban et company având calea deschisă spre Final Four-ul întrecerii.

ARADON opinii

SFATURILE LUI RELI: Când comunicarea dispare, lasă loc singurătății
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.

România

AEP: Până sâmbătă la ora 21,00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 206.000 de alegători
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.

Mapamond

Josep Borrell: Statele UE sunt obligate să aplice mandatul de arestare emis de CPI împotriva premierului Netanyahu
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Ştiri sportive

Djokovic a anunţat că-l va avea antrenor pe fostul său rival, Andy Murray
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.

România

ANPC cere bune practici în panificație
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.

Local

Biciclistă accidentată mortal  între Sebiș și Buteni
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.

Local

Iustin Cionca, despre aderarea României la Schengen: "Ne simțim mai aproape de valorile europene"
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate. 4

Local

Reabilitează centrul de recuperare pentru copii
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”. 1

Local

Lege nouă pentru dobânzile creditelor
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.