
FCC ICIM Arad a suferit a şasea înfrângere din tot atâtea partide susţinute în Grupa Roşie a Ligii Naţionale de baschet feminin, chiar pe terenul codaşei Phoenix Constanţa. Eşecul ruşinos, în faţa unei echipe ce a venit din grupa valorică B, scor 71-63 (14-22, 20-15, 12-9, 25-17), a lăsat urmări în organigrama clubului arădean, antrenorul Miljan Medvedj anunţându-şi demisia, acceptată de această dată de conducere.

ARAD. După (re)venirea lui Destiny Williams în tricoul galben-albastru, oficialii FCC ICIM Arad au reuşit să obţină semnătura unei alte baschetbaliste de peste Ocean. Este vorba despre jucătoarea Chelsey Lee (29 ani, 1,93m), care a ajuns la un acord cu gruparea arădeană și va face parte din efectivul condus de Miljan Medvedj până la finalul sezonului.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1