Atrium Mall Arad a fost miercuri, cu începere de la ora 17.00, gazda vernisajului celei de-a şaptea ediţii a expoziţiei de icoane pe sticlă ”Speranţe” a copiilor de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Arad.
LIPOVA. A devenit o obişnuinţă pentru iubitorii de artă din Lipova, dar şi pentru turiştii veniţi în oraş, ca în preajma sărbătorilor de iarnă să poată vizita la Muzeul Orăşenesc expoziţia de icoane vechi şi obiecte de cult din colecţia „Pr. Ştefan Crişan”.
Lipova. Paralel cu incinta bisericii Maria Radna a fost amenajat un culoar lung de aproape 100 de metri, unde sunt expuse icoane donate de-a lungul timpului de credincioşi.
ARAD - Pentru că se apropie marele praznic al
Învierii Domnului - Sfintele Paşti - vă
invităm să meditaţi câteva minute
în faţa unor creaţii deasebite, realizate
de artişti deosebiţi. Puteţi face asta la
Muzeul de Artă (în clădirea Bibliotecii
Judeţene, etaj II), unde elevii Şcolii Speciale
din Arad prezintă publicului o expoziţie de
icoane pe sticlă, intitulată sugestiv
„SPERANŢE”.
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
1
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.