ARAD - Preţurile locuinţelor au scăzut drastic în ultima perioadă, în special în cartierul Vlaicu.
Potrivit unei analize realizate de www.imobiliare.ro, preţul mediu de achiziţie pentru o locuinţă cu o cameră situată într-unul dintre marile oraşe ale ţării gravitează de cele mai multe ori în jurul pragului de 30.000 de euro. Cu toate acestea, cumpărătorii cu un buget limitat pot deveni proprietari chiar şi cu 15.000 de euro sau mai puţin.
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
1
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
4
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1