Senatorul arădean, despre politica celor 25 de ani de democrație şi revenirea la normalitate în politică şi nu numai.
ARAD. În urma mai multor sesizări primite la biroul său parlamentar, senatorul Traian Igaş a interpelat Ministerul Justiţiei, în legătură că măsurile restrictive luate de Guvern în privinţa exercitării profesiei de traducător.
ARAD. Senatorul Traian Igaş spune că a primit un răspuns „evaziv” la solicitarea de informări privind stadiul discuțiilor pe tema aderării României la Spațiul Schengen dar și despre darea în folosință a drumurilor transfrontaliere România-Ungaria, cinci dintre tronsoane fiind pe teritoriul județului Arad: Nădlac-Csanadpalota, Pecica-Battonya, Variașu Mic-Dombegyhaza, Grăniceri-Elek, Iermata Neagră-Denesmajor.
ARAD. Senatorul arădean Constantin Traian Igaș a formulat două interpelări către Ministrul Transporturilor și directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin care solicită intervenția celor în măsură să repare DN7.
Premierul Victor Ponta nu a semnat scrisoarea cu FMI, refuzând liberalizarea preţului la gaze şi restructurări masive în sectorul minier.
Mapamond
Blocul conservator, format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și din aliatul bavarez al acesteia, Uniunea Creștin-Socială (CSU), și social-democrații germani au ajuns sâmbătă la un acord de principiu pentru formarea viitorului guvern al Germaniei, relatează AFP și Reuters.
România
Biroul Electoral Central (BEC) a precizat, sâmbătă, că urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea unei candidaturi la prezidenţiale în maxim 48 de ore de la depunere.
România
Prim-vicepreședintele interimar al PNL, Ciprian Ciucu, a afirmat, sâmbătă, că singurul care poate să-i învingă pe candidații care atacă democrația în România și atacă valorile occidentale este candidatul alianței PNL-PSD-UDMR și minorități, Crin Antonescu.
România
Curtea Constituțională a respins, sâmbătă, cele două contestații împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la funcția de președinte al României, precum și alte două contestații împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru.
Mapamond
Autoritățile au anunțat vineri că actorul Gene Hackman a decedat din cauza unei afecțiuni cardiace, la o săptămână după ce soția sa, Betsy Arakawa, a murit în urma unei infecții cu hantavirus în locuința lor din Santa Fe. Hackman suferea de boala Alzheimer în stadiu avansat, potrivit The Associated Press şi Reuters.
Local
Structurile din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne au împărțit, pe 8 martie 2025, flori arădencelor.
Local
8 Martie – Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în toată lumea, în unele țări fiind chiar declarată prin lege zi liberă. 8 Martie este o zi în care toate femeile sunt celebrate pentru realizările lor, fără a se ține cont de naționalitate, etnie, diferențe lingvistice, culturale, economice sau politice. Totodată, în această zi se trage un semnal de alarmă în privința discriminării și violenței. De 8 Martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dau cadouri, flori sau alte atenții.
Local
După ce la prima licitație, cea organizată în decembrie 2024, nu au fost depuse oferte, procedura de achiziție a lucrărilor de modernizare a pavilioanelor de detenție de la Penitenciarul Arad a fost reluată.
1
Local
Aradul a trimis șase doamne în Parlamentul României, prima dintre ele fiind aleasă chiar în legislatura din perioada 1990 – 1992.