Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins şase sirieni, care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente false.
Administratorul unei firmei este acuzat că a tăiat ilegal lemne, a întocmit un aviz de însoțire a mărfii fals, iar cei 101 arbori tăiați i-a dat unui cetățean maghiar pentru a-i transporta în Ungaria, însă acesta din urmă fost oprit în trafic de polițiști.
O armă deţinută ilegal a fost descoperită la reşedinţa unui cetăţean italian din Pecica.
Un transport ilegal de 160 de kg de semipreparate din carne şi 50 de kg de cafea, a fost depistat de poliţişti.
O adolescentă de 17 ani, din Târgovişte, a încercat să ajungă ilegal în Italia pentru că nu avea acceptul notarial al părinţilor.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Local
Manuale de limba română mai bune pentru elevii maghiari, eliminarea suprataxării pentru munca part-time și plafonarea CASS, sunt doar câteva dintre prioritățile UDMR.
România
Călin Georgescu avea obligaţia de a menţiona codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă pe toate materialele de propagandă electorală publicate în mediul online, chiar şi în cazul în care au fost făcute în regie proprie sau realizate fără bani de către voluntari, susţin judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
România
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
UT Arad
Echipa e la două puncte de retrogradare, dar jucătorul se războiește cu fanii, iar antrenorul „ne cumpără”.
3