Ediţia din acest an a Trofeului „Ilie Năstase”, turneu dotat cu premii în valoare de 10.000 de dolari, a revenit unei tenismene cu un viitor promiţător, slovena Tamara Zidansek (17 ani; locul 496 WTA, favorita 1), care a trecut în ultimul act de slovaca Chantal Skamlova (21 de ani; 535 WTA; favorita 2), scor 6-1, 6-3.
Trofeul „Ilie Năstase” are mari șanse să ajungă peste hotare, doar două românce mai fiind în cursă la simplu.
Ignorând canicula, tenismene din 21 de țări sunt hotărâte să ofere iubitorilor sportului alb un spectacol agreabil. Vezi rezultatele din primul tur al calificărilor şi programul zilei de luni!
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 13-03-2025 sunt următoarele:
Mapamond
În timp ce se îndreaptă spre asteroidul Dimorphos, sonda HERA a survolat de la mică distanță planeta Marte, captând imagini rare cu luna sa Deimos, a anunțat joi Agenția Spațială Europeană (ESA), citată de AFP.
România
Un jandarm în vârstă de 27 de ani, din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, a decedat miercuri seară, 12 martie, după ce a fost împușcat accidental în cap de un coleg, în timp ce participa la un exercițiu de pregătire la Centrul de Pregătire Ochiuri, din județul Dâmbovița.
Evenimente
ARAD. Programul manifestărilor inaugurate de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu prilejul serbării Centenarului Patriarhiei Române și al proclamării canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, va continua în Duminica a II-a din Postul Mare, 16 martie 2025.
Local
Dascălii de la Școala gimnazială din comuna Ususău poartă aceeași uniformă ca elevii, toate fiind făcute pe comandă, pentru ca nimeni să nu se simtă discriminat și pentru a se elimina discuțiile legate de vestimentație, inițiativa fiind unică în județul Arad.
1
Local
Acestea sunt printre cele mai utilizate metode de screening și se pot face gratuit, pe bază de programare, la Spitalul Județean.
1
Local
Centrul de Sănătate Mintală din cadrul spitalului devine astfel Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor și va oferi servicii de asistență medicală curativă pentru adulți și copii.
România
Instanța supremă a respins joi contestațiile depuse de mercenarul Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și un alt membru al familiei - Alexandru Potra, fiind menținute mandatele de arestare în lipsă emise în urmă cu două săptămâni pe numele lor.