Antrenorul care a câştigat cu West Petrom Arad titlurile naţionale din 2001 şi 2002, Dragan Petricevic, în prezent la „U” Cluj, a declarat după meciul de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, că el şi echipa au fost înjuraţi tot timpul, pentru că după intonarea imnului României şi-a trimis jucătoarele la încălzire, în timp ce gazdele cântau cu galeria proprie „imnul Ţinutului Secuiesc”.
ARAD. Partidul Noua Republică, filiala Arad, a desfaşurat mai multe activităţi socio -educativ- umanitare, printre care şi cele din comuna Petriş şi satul Roşia.
ARAD. Peste 50 de muzicieni au participat la „înfăptuirea” imnului Festivalului Internațional de Teatru care se desfășoară la Arad în perioada 21 – 30 noiembrie.
ARAD. Soprana Ildico Raimondi, stablită în Viena, a fost aleasă să cânte noul imn național al Austriei.
Local
Victima a ajuns la spital. Familia acesteia și poliția îl caută pe șoferul care a produs accidentul.
Local
Primăria Municipiului Arad a lansat procedura de licitare a lucrărilor de refacție a liniei-cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact pe Calea Radnei și Podgoria – Zona III.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad s-a impus la o diferență de 25 de puncte în runda a 5-a din LNBF.
Local
În 2023, în laboratorul Spitalului Județean, au fost prelucrate 20.981 de blocuri de parafină cu fragmente tisulare, iar 1.207 pacienți au fost diagnosticați cu proliferări tumorale.
Local
Aproximativ 35% din energia consumată este risipită. E.ON a transmis câteva sfaturi pentru ca în această iarnă facturile să fie cât mai mici.
Local
Sute de copii s-au repatriat cu familiile în ultimul an şi au cerut să fie înscrişi la şcoli din judeţul nostru.
Local
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Ineu.
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
1
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1