ARAD. Angajaţii DDAC au muncit la foc continuu pentru a finaliza la termen dosarele arădenilor vulnerabili.
ARAD - Valul de cereri pe care îl aşteptau autorităţile locale pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei nu a întârziat să apară. Nu mai puţin de 1.737 de arădeni au depus, în primele trei zile ale acestei săptămâni, solicitări pentru obţinerea ajutorului bănesc acordat de stat şi de Primăria Arad. Centrele pentru preluarea cererilor au fost luate cu asalt.
ARAD. Numărul arădenilor care au solicitat bani pentru încălzirea locuinţei este cu 1.000 mai mare ca anul trecut.
ARAD. Aradul a primit 41,1 milioane lei din Fondul de rezervă al Guvernului, cea mai mare sumă alocată celor 34 de localităţi din ţară. Banii sunt destinaţi, potrivit Mediafax, pentru a se asigura stocul de combustibil necesar pentru sezonul rece, evitând astfel posibile întreruperi în asigurarea căldurii pentru populaţie.
ARAD. 527 de arădeni au depus – joi, vineri şi sâmbătă – cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei. 311 solicitări sunt venite din partea celor care se încălzesc cu energie termică, 84 – gaze naturale şi 132 – lemne.
Local
Studiul GfK Purchasing Power pentru România clasează Aradul pe poziția a opta din țara noastră privind puterea de cumpărare.
Mapamond
Donald Trump a revendicat miercuri „o victorie politică nemaivăzută” în SUA, în cadrul unui discurs susţinut la West Palm Beach, în Florida, după ce postul de televiziune Fox News l-a creditat cu victoria în alegerile prezidenţiale, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Statele Unite vor fi mai izolaţioniste, indiferent cine va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA, a declarat ministrul de externe indian, Subrahmanyam Jaishankar, miercuri, în timpul unui eveniment în Australia, informează EFE.
Mapamond
Candidata democrată la Casa Albă, Kamala Harris, şi-a anulat marţi discursul pe care trebuia să-l susţină la sfârşitul zilei electorale, urmând să se adreseze susţinătorilor săi mai târziu în cursul zilei de miercuri, în condiţiile în care proiecţiile arată că ea se află în dezavantaj clar faţă de contracandidatul său republican, Donald Trump, şi aşteaptă ca numărătoarea voturilor să continue, informează EFE, AFP şi dpa.
Mapamond
Republicanii au reobţinut miercuri controlul Senatului american, deţinut până acum de democraţi, cu o majoritate de cel puţin 51 de locuri din 100, potrivit proiecţiilor Fox News şi NBC, relatează AFP, Reuters şi dpa.
Local
Au golit cardurile unor spanioli, iar acum răspund în faţa legii pentru infracţiunile lor.
Local
S-a făcut o delimitare a terenului și a fost asfaltată o bucată din suprafață. Primăria nu a eliberat deocamdată nicio autorizație de construire, există doar un PUZ aflat în etapa autorizării.