ARAD. Primăria Municipiului Arad, prin Direcţia Venituri, a anunţat scoaterea la vânzare a unei cote importante din fosta platformă industrială Indagrara. S-a anunţat, astfel, că se „organizează la data de 03.03.2015, orele 9.00, la sediul Direcţiei Venituri, str. M. Scaevola nr. 11, licitaţie publică pentru vânzarea cotei de 13/16 din bunul imobil”, situat pe Calea Aurel Vlaicu 274/D.
ARAD - CFR a organizat, în sfârşit, o licitaţie pentru a moderniza pasajul de trecere peste calea ferată din zona Indagrara.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Local
Reprezentanții DSP Arad au transmis și o serie de măsuri recomandate populației pentru a preveni îmbolnăvirile.
2