
În conformitate cu decizia Comitetului de Urgenţă al FRF, jocurile din cadrul Ligii a 3-a programate inițial în data de 7 mai se vor disputa în data de 14 mai. În aceste condiţii, programul competițional al Ligii a 3-a urmează a fi devansat cu o săptămână, respectiv ultima etapă din cadrul actualului sezon al eşalonului fotbalistic cu numărul trei urmând a se desfășura în data de 4 iunie.
ZĂBRANI. Chiar dacă raportul ocaziilor de gol a fost ușor favorabil echipei lui Pința: Avram, la capătul a două faze fixe, Rediș (șut respins de Gorun), Vereș (reluare în cros puțin pe lângă colțul lung) și C. Gâlcă (voleu din numai 6 metri peste transversală), Victoria Zăbrani a pierdut, scor 0-1, amicalul cu CS Ineu. E adevărat, până la aceste oportunități, zărăndanii ar fi meritat să treacă în avantaj, însă Stănaia a ratat un penalty (fault Vereș asupra lui Mașniță).
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3