ARAD - Spălatul pe mâini şi grija faţă de modul în care consumăm mâncarea, soluţiile contra E.Coli. Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare Arad transmite o serie de recomandări „în scopul prevenirii apariţiei unor focare de toxiinfecţii alimentare de tipul celui apărut în Germania (având ca punct de plecare consumul de castraveţi contaminaţi cu E.Coli)”.
Un teren al Recons, lăsat de izbelişte, s-a transformat într-un focar de infecţie şi un pericol de incendiu.
Trei cazuri de infecție cu Clostridium difficile au fost confirmate. E vorba de adulţi internaţi la Secția Pneumologie II a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
ARAD. Mai mulţi elevi ai Şcolii Generale Aron Cotruş, din cartierul Grădişte, sunt suspectaţi ca suferind de scarlatină. Medicii Spitalului Judeţean Arad au şi confirmat un caz în urma analizelor de laborator. Este vorba despre un copil din clasa pregătitoare. Alţi trei colegi ai elevului au prezentat simptomele bolii şi au fost internaţi în unitatea medicală, aşteptându-se acum rezultatul analizelor de laborator.
ARAD. În evidenţele Compartimentului HIV/SIDA se află 139 de adulţi şi şase copii. În ultima lună au fost confirmate trei cazuri noi de infecţie.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a decis, vineri, revocarea din funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat recunoștința față de poporul american după confruntarea sa verbală cu președintele american, Donald Trump, și vicepreședintele JD Vance vineri.
Într-o scenă neașteptată, dar spectaculoasă, la începutul întâlnirii de la Casa Albă între președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, primul l-a avertizat pe cel din urmă că trebuie să ajungă la un acord cu Rusia pentru a încheia războiul, altfel SUA vor abandona Ucraina, transmite AFP.
4
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a părăsit vineri mai devreme Casa Albă, după ce întâlnirea pe care a avut-o acolo cu președintele american Donald Trump a degenerat într-o dispută cu acesta chiar în fața camerelor de luat vederi, relatează agențiile internaționale de presă.
2
Martie e o lună grea pentru Ovidiu Balint (mARTA), Laurențiu Muntean (Filarmonică) și Bogdan Costea (Teatru).
Președintele american Donald Trump l-a primit vineri la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în fața căruia a spus că se consideră un „arbitru” și un „mediator” între Ucraina și Rusia pentru a ajunge la pace, în timp ce Zelenski a spus că nu vrea să facă niciun „compromis” cu „criminalul” Vladimir Putin, declarații transformate într-un schimb tensionat de replici între Trump și Zelenski înaintea întrevederii lor din Biroul Oval, relatează agențiile AFP și EFE.
2
Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar, măsură pe care o are în dosarul în care este cercetat pentru instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Microsoft va închide în luna mai platforma Skype, pioniera apelurilor prin internet la începutul anilor 2000, depășită în prezent de generalizarea acestei tehnologii și apariția altor servicii cum ar fi Zoom, potrivit unui mesaj al companiei publicat pe platforma X, informează AFP.
Fotbalistul Luca Manolache, fost component al loturilor de juniori ale României, a decedat la vârsta de 19 ani, informează, vineri, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.