Procesul în care un poliţist este acuzat de trafic de influenţă a fost amânat şi reamânat din aprilie şi până acum.
Potrivit unui comunicat de presă a DNA, citat de adevarul.ro, şeful Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu şi-ar fi exercitat influenţa în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Judeţean Arad pentru atribuirea în anul 2014 a contractului de achiziţie publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic judeţean de urgenţă Arad» pentru ca acest contract să fie câştigat de asocierea în participaţiune a două firme ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece caietul de sarcini a fost întocmit în favoarea acestora.
Arad. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 25.02.2015, trimiterea în judecată a inculpatului Costea Ovidiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență.
Un om al legii din Curtici este cercetat de organele de anchetă pentru că ar fi pretins 1.000 de euro pentru... un accident rutier.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2