Trei dintre membrii grupării lui Fozi, care au furat biciclete dintr-un depozit din Belgia şi au vrut să le vândă în România, dar au fost interceptaţi de procurorii DIICOT, au vrut să scape de arestul preventiv în care au fost plasaţi de judecătorii Tribunalului Arad.
Şapte percheziţii au avut loc în judeţul Arad şi alte patru judeţe pentru destructurarea unei reţele infracţionale care ar fi traficat peste 150 de migranţi de origine arabă, pe relaţia Turcia – Bulgaria – România, apoi în ţări din spaţiul Schengen.
ARAD. Mai multe persoane au fost aduse cu mandat la DIICOT Arad, vineri. Procurorii suspicionează că gruparea dădea spargeri, la pont, în străinătate.
Un grup infracţional specializat în contrabanda cu ţigări din mai multe judeţe, printre care și Arad, a fost destructurat.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
2
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.