Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a inaugurat luni prima filială a Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin într-o universitate din străinătate. Oficiul clujean al Institutului de Diplomaţie Culturală din Berlin va foma specialişti în domeniul diplomaţiei.
Profesorul Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost numit director responsabil cu cercetarea la institutul Albert Ellis din New York.
Un student a fost rănit uşor, joi, în timpul unui experiment la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare (INCDTIM) din Cluj-Napoca.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.