„Rezervaţia naturală Codru Moma, Depresiunea Moneasa şi posibilităţile de valorificare turistică”.
ARAD. Palatul Copiilor Arad organizează Festivalul internațional „Ghiocelul de argint”.
ARAD. Astăzi, 16 martie, se desfășoară o nouă ediţie a celei mai populare competiţii şcolare din ţară - Concursul Internaţional de Matematică Aplicată Cangurul. La competiţie s-au înscris elevi din circa 2.500 de şcoli şi licee.
ARAD. Poliţiştii arădeni au prins doi bărbaţi, urmăriţi internaţional pentru infracțiunea de furt calificat în Austria şi Franţa.
NĂDLAC. A încercat să iasă din România cu acte de identitate false și s-a descoperit că este urmărit internațional pentru infracțiuni cu carduri bancare. Este vorba despre un bulgar, oprit de polițiștii de frontieră de la Nădlac. Bărbatul s-a legitimat cu o carte de identitate falsă. La controlul efectuat la frontieră s-a descoperit că bulgarul era urmărit internațional pentru săvârșirea mai multor infracțiuni cu carduri bancare.
România
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea lui Călin Georgescu privind impunerea de măsuri provizorii în dosarul în care acesta contestă anularea alegerilor prezidențiale din România.
Local
Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale, informează compania.
Local
O serie de lucrări s-au desfăşurat pe Crişuri şi pe canalele aferente, pentru prevenirea inundaţiilor.
Mapamond
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis marţi că regretă ordinul executiv semnat de preşedintele american, Donald Trump, care demarează procesul de retragere a Statelor Unite din organizaţie, informează DPA şi AFP.
1
Local
Din fericire, nu au existat victime. Călătorii au fost transportați la destinație cu microbuzele Primăriei Pecica.