Soţii evazionişti ai Aradului au ajuns, joi seara, sub escorta Poliţiei, în ţară. Cei doi au ajuns în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române.
Valentin Puica şi Elena Puica au fost prinşi la Belfast, Irlanda, după ce, timp de doi ani au fugit de Interpol.
Puica Elena și Valentin sunt trimiși, din nou, în judecată pentru evaziune fiscală, de data aceasta suma nu s-a ridicat la câteva milioane de lei, spre deosebire de celelalte evaziuni.
Căutați pentru infracțiuni soldate cu pagube de sute de mii de euro, doi mehedințeni, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare, au fost prinși pe când încercau să iasă ilegal din România.
Doi fosti politisti turci cautati prin Interpol pentru spionaj politic au fost prinsi la frontiera Nadlac, in timp ce intentionau sa iasa din Romania.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
1
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.