S-au stabilit reguli noi şi când vine vorba de câinii care au proprietari, în baza unui ordin al ANSVSA.
Afectate sunt secţiile de pediatrie (unde programul de vizită a fost redus) şi neonatologie (unde vizitatorii au acces interzis).
Punct ochit, punct lovit. Primul bizon puşcat de cititorii aradon a ajuns vedetă. Şi chiar merită. Are şi maşină frumoasă şi a reuşit să blocheze traficul cu parcarea sa puţin de-a curmezişul.
Regulamentul de ordine interioară de la Școala Generală nr. 5 e lege în unitatea de învățământ.
Compania de drumuri anunță impunerea unei restricții pe DN 7 care vizează TIR-urile, restricție valabilă trei luni.
Local
Strada Podgoriei din municipiu este una dintre străzile de pământ care așteaptă, de ani de zile, stratul de asfalt. A fost cuprinsă într-un proiect, apoi mutată pe un alt proiect, însă asfaltul mai întârzie.
Local
Europarlamentarul Gheorghe Falcă anunță că Uniunea Europeană a adoptat un pachet legislativ care își propune reducerea birocrației.
Local
ARAD. Senatorii au votat două proiecte de lege foarte importante pentru creșterea capacității de apărare a României.
Local
23 de locomotive noi vor fi cumpărate cu fonduri europene nerambursabile, unele dintre acestea urmând să circule prin Arad.
ARADON Sport local
Elevii lui Dan Stupar au câștigat cu Avântul, dat LT Cermei și Viitorul au pierdut.
Local
Consilierii județeni spun că nu mai vor să vorbească la „ecrane negre”, care nu îi bagă în seamă.
1
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad a reacționat în urma informațiilor apărute în spațiul public privind o anchetă a autorităților judiciare legate de obținerea calității de medic estetician de către unii cetățeni italieni.