Există o cantitate limitată de pământ, pe planeta noastră, care nu va crește niciodată. „Cumpără pământ că altul nu se mai face!” este un sfat pe care îl auzim tot mai frecvent și aceasta datorită faptului că are un potențial de creștere care depășește orice altă investiție și un risc de depreciere extrem de mic.
Una din cele mai importante investiții în municipiul Arad este pe cale să se realizeze. Este vorba despre o investiție pe o suprafață de teren de 160.000 metri pătrați, în zona Câmpul Liniștii. Deși zona în discuție era pregatită pentru dezvoltare, sensul giratoriu de la intersecția străzii Câmpul Liniștii cu centura ocolitoare a municipiului Arad fiind realizată inițial tocmai în acest scop, datorită crizei economice din anul 2008, investițiile nu au mai putut fi realizate.
România
Până la ora 8,00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 454.360 de alegători, reprezentând 2,52% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Local
Președintele României este ales, conform Constituției, prin votul direct al cetățenilor, în două tururi de scrutin, dacă este cazul.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
România
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
1
Mapamond
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
1
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
3