Locuitorii de pe strada Ioan Alexandru sunt exasperaţi de lucrările care par să nu se mai termine.
Local
Incendiul s-a extins și la fațada unui bloc, fiind afectată izolația termică a două balcoane.
Mapamond
SUA au cerut luni Israelului să ia măsurile împotriva violenţei coloniştilor israelieni în Cisiordania, exprimându-şi îngrijorarea după incendierea a aproximativ 20 de maşini în apropiere de Ramallah, potrivit AFP.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a declarat luni că alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, câştigate duminică în al doilea tur de scrutin de proeuropeana Maia Sandu, au fost cele mai nedemocratice din istoria postsovietică a ţării, potrivit Reuters şi EFE.
Mapamond
Rusia va lansa marţi doi sateliţi iranieni pe orbită cu ajutorul unui lansator Soiuz, a declarat luni ambasadorul Iranului la Moscova, în contextul în care cele două ţări sancţionate de SUA îşi consolidează relaţiile ştiinţifice, informează Reuters.
România
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi nu îşi va putea exercita profesia de medic în spitalele din sistemul public.
Mapamond
Compozitorul şi producătorul american Quincy Jones, care a avut o influenţă majoră asupra muzicii americane prin colaborarea sa cu artişti precum Count Basie şi Frank Sinatra şi care a remodelat muzica pop prin colaborarea cu Michael Jackson, a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 91 de ani, transmit agenţiile Reuters şi EFE.
Mapamond
Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a câştigat alegerile prezidenţiale desfăşurate duminică în Republica Moldova cu 55,33% din totalul voturilor alegătorilor, potrivit rezultatelor finale comunicate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Mapamond
Protestele violente care au avut loc în timpul vizitei întreprinse duminică de cuplul regal al Spaniei şi de prim-ministrul Pedro Sanchez în zonele afectate de inundaţii din regiunea Valencia ar fi fost organizate de extrema dreaptă, a declarat ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska, citat de DPA.
2
România
Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, precum şi identificarea de către Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a unor substanţe în probele realizate din capturile de droguri.
1