Liberalul arădean Ioan Cristina a făcut o declarație politică în şedinţa Plenului din 08 noiembrie 2016 referitor la ancheta judiciară privind dosarele Revoluției din Decembrie 1989, care din nou au fost redeschise și cel mai probabil se va da și o sentință cu privire la ceea ce s-a întâmplat atunci.
Senatorul Ioan Cristina este de părere că decizia lui Traian Băsescu de a candida pentru Senat demonstrează că „acel celebrul proverb în care se spune că lupul își schimbă părul, dar năravul rămâne, este mai actual ca oricând în politica românească” . Ioan Cristina se declară „surprins”de această decizie.
Local
ARAD. Conferinţa „IMM România - Mediul Antreprenorial și perspectivele dialogului social” se va desfășura pe 28 noiembrie, la Arad. Evenimentul este orgnaizat de către Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România - Filiala Arad.
România
Până la ora 8,00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 454.360 de alegători, reprezentând 2,52% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Local
Președintele României este ales, conform Constituției, prin votul direct al cetățenilor, în două tururi de scrutin, dacă este cazul.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
România
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
1
Mapamond
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
1
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.