Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului proiectul de lege privind pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor.
Guvernul majorează salariul președintelui, premierului și al altor demnitari prin ordonanță simplă. Gabriel Oprea a precizat că majorarea va fi aplicată pentru 48 de funcţii de demnitari, dar nu a indicat nivelul la care vor creşte indemnizaţiile.
Victor Ponta îl atacă dur pe preşedinte şi spune că PSD a fost păcălit deoarece Iohannis nu s-a consultat cu nimeni când a făcut această propunere.
Preşedintele Iohannis nu îl numeşte încă premier interimar pe Oprea şi îi cere documente medicale lui Ponta.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va circula în cel mai scurt timp într-o limuzină prezidenţială nou-nouţă şi extrem de bine dotată.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Local
Manuale de limba română mai bune pentru elevii maghiari, eliminarea suprataxării pentru munca part-time și plafonarea CASS, sunt doar câteva dintre prioritățile UDMR.
România
Călin Georgescu avea obligaţia de a menţiona codul unic de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă pe toate materialele de propagandă electorală publicate în mediul online, chiar şi în cazul în care au fost făcute în regie proprie sau realizate fără bani de către voluntari, susţin judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
România
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
UT Arad
Echipa e la două puncte de retrogradare, dar jucătorul se războiește cu fanii, iar antrenorul „ne cumpără”.
3