Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Nădlac și Biroului de Poliție Autostradă, au depistat, în cadrul unor acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii migraţiei ilegale, 29 de cetăţeni din Siria şi Irak care erau ascunşi într-un automarfar încărcat cu piese auto, pentru a trece ilegal frontiera în Ungaria.
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărşand și Nădlac, au depistat 18 cetăţeni din Afganistan, Pakistan, Irak și Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunși într-un microbuz și un camion, în timp ce un alt migrant, din Tunisia, a fost prins încercând să treacă granița pe jos.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Local
425 de arădeni au primit cărți de identitate și cărți de identitate provizorii în weekendul alegerilor prezidențiale.
Local
Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, în urma deciziei de demisie a conducerii centrale, iar liberalii arădeni consideră că „PNL este pe mâini bune”.