
Două explozii provocate de "atacuri teroriste" au ucis peste 70 de persoane şi rănit alte zeci în apropierea unui cimitir din Iran, unde avea loc o ceremonie de comemorare a asasinării comandantului Forţei Al-Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluţionare ale Iranului în 2020, generalul Qassem Soleimani, într-un atac cu dronă al Statelor Unite, a relatat miercuri presa de stat iraniană, citată de Reuters.

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să contribuie la operaţiunea "Gardianul Prosperităţii" condusă de Statele Unite şi al cărei obiectiv este să protejeze transportul maritim comercial din Marea Roşie de atacurile din Yemen comise de rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, informează joi EFE.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2