aradon.ro Web analytics





ARAD. Unul dintre cei mai valoroşi tehnicieni din noul val în sportul cu mingea la coş din România, Adrian Budurean, se pregăteşte de o nouă aventură, după ce şi-a atins obiectivul în sezonul trecut şi a menţinut echipa masculină din Craiova în prima ligă.

HUNEDOARA. Fostul director al Eco Sid Hunedoara şi actual director adjunct în cadrul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Marian Mihalache, este suspectat că a ucis cu sânge rece o româncă de CIRCA 30 de ani.

Irlanda a câştigat Turneul Celor 6 Naţiuni,
cu primul Grand Slam după 61 de ani.

Mapamond

Trump „crede” că anexarea Groenlandei „va avea loc” în cele din urmă
Președintele american Donald Trump a estimat joi că anexarea teritoriului autonom danez Groenlanda de către Statele Unite 'se va întâmpla' în cele din urmă, ceea ce ar favoriza, potrivit lui, 'securitatea internațională', relatează AFP.

Mapamond

Trump: Declarația lui Putin de acceptare a armistițiului în Ucraina este „foarte promițătoare”, dar „incompletă”
Președintele american Donald Trump a estimat joi că ar fi „foarte dezamăgitor” ca Rusia să nu accepte armistițiul de 30 de zile în războiul din Ucraina, după ce omologul său rus Vladimir Putin a spus că acceptă această propunere, adăugând însă că rămân detalii de clarificat, liderul de la Kremlin arătându-se preocupat mai ales de faptul că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-și reface capacitatea de luptă.

Mapamond

Putin: „Următoarele etape” spre un armistițiu trebuie să țină cont de avansul Rusiei în regiunea Kursk
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că „următoarele etape” către un armistițiu și o pace în Ucraina vor depinde de succesul armatei sale în regiunea rusă Kursk, care avansează în prezent rapid pentru a-i împinge dincolo de graniță pe soldații ucraineni care au ocupat o parte din această regiune în august anul trecut într-un demers al Kievului de-a utiliza această cucerire ca pe o monedă de schimb în eventualele negocieri cu Rusia, potrivit AFP.

Mapamond

Luna va deveni roșie în timpul eclipsei din noaptea de joi spre vineri
Luna va deveni roșie în timpul eclipsei totale din noaptea de joi spre vineri, un spectacol celest mai rar întâlnit și care va fi urmat, după două săptămâni, de o eclipsă parțială de Soare, informează AFP. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 13-03-2025 sunt următoarele:

Mapamond

Sonda spațială HERA a captat imagini rare cu o lună a planetei Marte
În timp ce se îndreaptă spre asteroidul Dimorphos, sonda HERA a survolat de la mică distanță planeta Marte, captând imagini rare cu luna sa Deimos, a anunțat joi Agenția Spațială Europeană (ESA), citată de AFP.

România

Un jandarm de 27 de ani a murit după ce a fost împușcat în cap de un coleg
Un jandarm în vârstă de 27 de ani, din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, a decedat miercuri seară, 12 martie, după ce a fost împușcat accidental în cap de un coleg, în timp ce participa la un exercițiu de pregătire la Centrul de Pregătire Ochiuri, din județul Dâmbovița. 1

Evenimente

O nouă conferință dedicată lui I. Felea
ARAD. Programul manifestărilor inaugurate de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu prilejul serbării Centenarului Patriarhiei Române și al proclamării canonizării Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, va continua în Duminica a II-a din Postul Mare, 16 martie 2025.

Local

La școala din Ususău, dascălii poartă aceeași uniformă cu elevii
Dascălii de la Școala gimnazială din comuna Ususău poartă aceeași uniformă ca elevii, toate fiind făcute pe comandă, pentru ca nimeni să nu se simtă discriminat și pentru a se elimina discuțiile legate de vestimentație, inițiativa fiind unică în județul Arad. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.