Nu s-a terminat bine alcătuirea grupelor la întrecerea judeţeană de fotbal a elevelor de gimnaziu, că iată, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad pune la cale o nouă competiţie. De data aceasta rezervată liceenilor, atât la fete cât şi la băieţi.
ARAD. Nume noi la Inspectoratul Școlar Județean Arad la acest început de semestru. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Arad, Mariana Tocaciu, trei inspectori au plecat fie prin demisie, fie au fost detașați la cerere pe alte posturi, iar locurile lor au fost luate de alți profesori.
ARAD. Școala arădeană a avut întotdeauna ceva de spus învățământului românesc. O dovedește istoria și contemporaneitatea.
Potrivit informațiilor primite de la Inspectoratul Școlar Județean, 1.256 elevi arădeni învață în școlile private.
ARAD. Un nou nume pe lista inspectorilor școlari din Arad din anul acesta. Profesoara de informatică, Odina Gheorghița, de la Colegiul Tehnic de Protecția Mediului, a revenit, de ieri, în Inspectoratul Școlar Județean pe postul de inspector resurse umane.
România
Judecătorii Curții Constituționale au respins marți contestația depusă de Călin Georgescu, fiind menținută decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai, au declarat pentru AGERPRES surse din CCR.
Local
Calculatoare și componente IT de pe toate continentele, dintre care unele rare, se găsesc în colecția de aproximativ 5.000 de piese a lui Florin Mărcuș, un economist care și-a amenajat un muzeu într-o clădire din centrul orașului Arad și care speră să intre în Cartea Recordurilor cu cele 2.500 de procesoare pe care le-a adunat în ultimii ani.
1
Evenimente
O coproducție slovacă, cehă și maghiară, care vorbește despre ascensiunea naționalismului în Slovacia anilor 1940.
Local
232 de persoane s-au prezentat la spital, iar în urma investigațiilor medicale de specialitate efectuate de către medicii de medicină de urgență, 102 au necesitat internare.
Local
Un proiect al Primăriei adresat persoanelor fizice și juridice din municipiu, pentru ca Aradul „să devină un oraș mai verde și mai frumos”.
3
ARADON Sport local
ARAD. La nici 17 ani, Alexandru Blidar este o speranţă a secţiei de atletism de la CS Universitatea Arad.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad, cu fetele de la FCC UAV în componență, a câștigat Cupa României 3x3 feminin.