BOLOGNA. Plecată cu gânduri mari spre Italia, Izabela Troeschi a avut o prestaţie dezamăgitoare la „europenele” de tir pentru junioare.
IAŞI. Speranţa tirului arădean pentru „europenele” de junioare, Izabela Troeschi, a ţintit bine în etapa IV a C.N. glonţ. Cu 567 puncte, Izabela şi-a egalat recordul personal, terminând pe primul loc întrecerea junioarelor. Pentru sportiva pregătită de Gheorghe Pop urmează ultimele două etape preliminare ale C.N. şi două concursuri în Cehia şi Germania.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.
Local
Omul de afaceri din Ineu a fost achitat de Instanţa Supremă, după ce i-a fost admis recursul în casaţie.