ARAD. Guvernul USL a început să finalizeze o parte din controalele de audit la ministere.
Cinema Victoria le propune în această săptămână cinefililor un documentar inedit, care încearcă să facă lumină în cazul neobisnuitului jaf de la Banca Națională.
ARAD. Ioan Cristina acuză puterea că vrea să acapareze patrimoniul sanitar.
SINTEA MARE. Bătrânica din Sintea Mare de 103 ani care s-a trezit după lăsarea întunericului cu un hoţ în casă a aflat la scurt timp după eveniment că infractorul a şi fost prins de poliţişti. Cel care îi călcase gospodăria nu era altul decât cel care de multe ori intrase în casa ei pentru a o ajuta în diverse trebuie gospodăreşti.
SINTEA MARE. Hoţii au călcat în miez de noapte casa celei mai bătrâne femei din Sintea Mare.
ARADON Sport local
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
UT Arad
„Te-am susținut, m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine, vreau o reacție din partea ta”.
1
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
1