![](https://www.aradon.ro/wp-content/uploads/2021/08/86010056misiunijandarmi1.jpg)
Săptămâna precedentă, jandarmii arădeni au desfășurat 385 de misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională, pază transporturi speciale și protecție transporturi vaccinuri, misiuni în cooperare cu alte instituții, activități de punere în aplicare a unor mandate de aducere, în urma cărora au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.200 de lei și au fost constatate în flagrant, atât independent, cât și în cooperare cu Poliția, 13 fapte de natură penală.
Mapamond
Curtea Penală Internațională (CPI) a condamnat cu putere vineri sancțiunile dictate împotriva sa de președintele american, Donald Trump, care au declanșat proteste din partea ONU și a unor state europene, transmite AFP.
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.
Local
Vaccinarea este indicată în lunile septembrie-octombrie, înainte de debutul sezonului de gripă, dar poate fi efectuată în toată perioada sezonului rece.
Local
Pe timpul desfăşurării activităţilor de control au fost constatate un număr de 2.118 deficienţe privind securitatea la incendiu, din care au fost soluționate pe timpul controalelor 60 și sancţionate 2.118.
Mapamond
Ungaria preferă să plătească amenda zilnică de un milion de euro pentru nerespectarea unei sentinţe a justiţiei europene pentru încălcarea regulilor comunitare de azil, deoarece "iese mai ieftin" decât dacă ar accepta imigranţi, a declarat vineri premierul ungar, ultranaţionalistul Viktor Orban, informează EFE.
2
Local
Prof. univ. emerit dr. farmacist Dumitru Lupuliasa, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.