Dat dispărut de mamă, în cartierul Subcetate, găsit de jandarmi. Este vorba despre un băiat de 8 ani
Mama copilului trebuia să îl ia pe acesta de la cursul de înot, marți seara, însă nu l-a găsit în fața clubului sportiv, acolo unde se înțeleseseră că o va aștepta. După ce l-a căutat o vreme, femeie a anunțat dispariția fiului ei la 112, iar la fața locului au sosit jandarmii.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
Local
„Iubirea de țară și în stradă se măsoară” și ”Aradul se unește”. Acestea sunt îndemnurile tinerilor arădeni care vor ieși la o manifestație pro-europeană, vineri, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
România
Patru programe naționale dedicate sprijinirii vârstnicilor au fost prelungite de Guvernul României.
UT Arad
Echipa e la două puncte de retrogradare, dar jucătorul se războiește cu fanii, iar antrenorul „ne cumpără”.
3
Local
Interviu JA cu Geanina Pistru, prim-vicepreședintele Organizației de Femei Liberale (OFL), despre implicarea femeilor în politică și proiecte pentru oameni.
3
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.