Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni seara, pe pagina sa de Facebook, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), printr-o comunicare oficială, a respins solicitarea formulată de Federaţia de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles şi Comitetul Olimpic al Statelor Unite de a redeschide cazul medaliei de bronz de la sol, la Jocurile Olimpice.
Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, luni, pe site-ul său oficial, că evaluează situaţia actuală după apelul Comitetului Olimpic al SUA în cazul medaliei de bronz la sol din concursul de la Jocurile Olimpice de la Paris, acordată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv gimnastei române Ana Bărbosu în dauna americancei Jordan Chiles.
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
Local
Mălina Guler era pasionată de fotbal, fotografie și beauty.
Local
ARAD. Vineri, 19 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cu sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a două persoane din Zăbrani.
UT Arad
Adrian Mihalcea, antrenor UTA: „Dinamo are, în momentul de față, un joc eficient și consistent”.
ARADON opinii
Se apropie marea sărbătoare a Crăciunului! Prezentul ne apasă, viitorul este o mare necunoscută dar, acest MIRACOL ne aduce mai aproape unii de alţii! Familii reunite, întâlniri cu prietenii, ocazia de a ne regăsi fiecare în parte şi toţi împreună, ocazia marelui bilanţ al existenţei noastre!