aradon.ro Web analytics





Zilele trecute, în oraşul de la malul mării, a avut loc finala Campionatului Naţional de lupte greco-romane rezervată juniorilor II. Printre protagonişti şi trei sportivi arădeni care au lăsat o bună impresie pe saltea.
Plecaţi din Arad cu gânduri mari, reprezentanţii României la CE de lupte greco-romane au dezamăgit. E adevărat, competiţia din Turcia a fost una de un nivel foarte ridicat, dar nici că se putea altfel, doar e vorba de întrecerea continentală, unde au participat peste 200 de sportivi, din 41 de ţări.
Desfăşurat într-un format nou, inovator, Campionatul Judeţean de fotbal pentru juniori A-1 (fosta Liga IV-juniori) şi-a desemnat, duminică, echipa campioană, după meciul de baraj: Unirea Sântana – Banatul Sînicolau Mic 6-2 (golurile învingătorilor au fost semnate de Bud-3, Rădac-2 şi Vasi).
Recent, în organizarea Federaţiei Române de Gimnastică, s-a desfăşurat Campionatul Naţional al Juniorilor III, nivel 1 şi 2.

România

Alegerile prezidențiale, reluate? Turul 1 pe 15 decembrie, turul 2 pe 29
Alegerile prezidențiale ar putea fi reprogramate pentru 15 decembrie (turul 1) și 29 decembrie (turul 2), în eventualitatea în care CCR ar invalida primul tur.

ARADON Sport local

Incursiune sub panoul juvenil

ARADON Sport local

Voleibaliştii arădeni, locul 3 în Divizia A2

Local

Târg caritabil pentru copiii cu nevoi speciale
Asociația Singur Nu Voi Reuși, included.ro și Parohia Ortodoxă Arad Bujac anunță organizarea unui târg caritabil de Crăciun.

Local

O Românie mai curată cu SGR: arădenii au contribuit cu peste 66 de milioane de ambalaje returnate la noile recorduri naționale

Local

Grădina Botanică Universitară Macea poate fi admirată și online

UT Arad

Decebal Grădinariu, director sportiv cu acte în regulă!

Local

Psihoterapie de grup și ocupațională pentru pacienții oncologici de la Județean
Doi psihologi din cadrul Spitalului Județean au inițiat un proiect prin care bolnavii internați la Oncologie vor beneficia de psihoterapie ocupațională și de grup.

Local

POLITIC. Farago Peter, președintele UDMR Arad: "Veniturile realizate la nivel local să rămână la comunitățile locale"
Deputatul UDMR, Farago Peter, consideră că trebuie împiedicată centralizarea în administrația publică pentru că aceasta face mai dificilă relaționarea cetățenilor cu autoritățile.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.