Ovidiu Mihăieș este directorul Liceului Teologic „Alexa Popovici” din Arad, în al cărui mandat s-a pus temelia și se va și finaliza noul campus al acestei unități școlare. Având în vedere unele discuții legate de construcția acestui obiectiv, am considerat că trebuie să lămurim câteva aspecte de interes pentru arădeni.
Local
Documentele pot fi depuse începând de luni în centrele amenajate în: Piața Plevnei, Calea Radnei și strada Rodnei.
România
Biroul Electoral Central a adoptat, joi, mai multe măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile prezidenţiale în „condiţii de legalitate, egalitate şi integritate”, stabilind şi ca în ziua alegerilor să fie prelungită votarea până cel târziu la ora 23:59 în secţiile de votare în care se constată, la ora 21:00, că se află la rând persoane care s-au prezentat la urne.
Local
Primarii a două comune arădene au semnat două proiect foarte importante pentru comunităţile lor.