ARAD. Datorită conţinutului său bogat, Jurnal arădean a primit multe laude din partea cititorilor săi fideli.
ARAD. Invitat special al tragerii la sorţi a fost Flavius Măduţa, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat Arad.
ARAD - Dialog cu conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, reprezentant al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi co-organizator al proiectului „Prevention of and fight aginst crime”.
Cu prefectul Călin Bibarţ despre manifestările pur româneşti, protestele de aici şi ce rol are politica în astfel de evenimente.
ARAD - Interviu prof. univ. psihopedagog Paul Zărna, cadru asociat al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Mapamond
Mii de manifestanţi au defilat sâmbătă în centrul Londrei pentru a cere o înăsprire a politicii de imigraţie şi a-l susţine pe influentul agitator de extremă dreapta Tommy Robinson, plasat în detenţie în urmă cu o zi în Marea Britanie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Meciul de duminică pune față în față echipe care au câștigat ambele partide din primele două runde.
Local
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, împreună cu lucrători ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Protecției Consumatorului Arad, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar cu semiremorcă încărcat cu peste 21 tone de deșeuri.
Local
Sesizarea participantului la trafic va trebui să conțină, în mod obligatoriu, datele acestuia de identificare.
5
România
Pe 26 octombrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), cunoscut și ca „Izvorâtorul de Mir”. Este unul dintre cei mai venerați sfinți în ortodoxie, un protector al orașelor, al soldaților și al celor care suferă de boli și nedreptăți.