ARAD. Dieter Kaas a surprins pe toată lumea la începutul Conferinţei de presă de ieri. „Mă bucur că suntem aici pentru un motiv serios pentru Arad, deoarece ultima dată când am fost în această sală era club de noapte” (n.n. - sala de conferinţe de la hotel Coandi).
Dieter Kaas a discutat de autostrăzi şi stadioane, dar nu a vorbit concret de preluarea clubului, spunând că în luna februarie ar putea da un răspuns .
Arad. „Foc de paie” a fost anunţul cum că Dieter Kaas vine în oraşul nostru şi se va pronunţa cu privire la preluarea clubului UTA, în acest weekend . Neamţul este în Arad, dar nu a luat legătura cu Giovanni Catanzariti. În schimb, s-a întâlnit cu Iulian Olaru, dovadă stând şi o fotografie postată pe Facebook, de fiul acestuia, în care omul de afaceri german are la gât fularul UTA-ei.
Acţiunea „SCU” nu a reuşit, aşa că nu a mai rămas decât de doi bani speranţă că va ieşi soarele şi pe strada UTA-ei.
Preşedintele UTA-ei spune că-l mai aşteaptă până sâmbătă pe Dieter Kaas, după care ar putea închide clubul.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3