MUNCHEN. În Germania a avut loc, recent, „Scorpions Cup", o competiţie de karate, cu participarea unor sportivi din 16 ţări.
TIMIŞOARA. Munca şi pasiunea nu rămân nerăsplătite. Sensei Lavinia Moraru a crezut în proiectul său, numit Bushido Vladimirescu, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Timişoara Open, competiţie de karate cu 30 de cluburi din Italia, Serbia şi România la start, i-a adus un onorant loc în ierarhia generală, graţie celor 29 de medalii cucerite de 15 sportivi.
BUCUREȘTI. Trei locuri pe podium au cucerit reprezentanții CS Combat Team Arad la Cupa Bucharest Challange la karate kyokushin, competiție la care au participat peste 100 de concurenți legitimați la 38 de cluburi.
TULCEA. În orașul Tulcea a avut loc a cincea ediție a Cupei „Delta Danube” la karate kyokushin, competiție la care au participat peste 200 de sportivi de la 26 de cluburi din țară.
GALAŢI. Sensei Iosif Fordon (3 DAN) şi sportivii pe care îi pregăteşte la clubul Washi-No-Ma Arad au avut o prestaţie apreciată la Campionatul European de karate Fudokan – Memorial „Dan Stuparu”, care a adunat, la Galaţi, peste 800 sportivi din 24 ţări.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.