Forţele ruse au lansat atacuri aeriene în zorii zilei de duminică asupra Kievului şi a regiunii Lvov din vestul Ucrainei, potrivit responsabililor locali. Rusia a afirmat sâmbătă seara că a respins atacul a zece rachete ucrainene, care viza oraşul Sevastopol din Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, ale cărei resturi au rănit două persoane, a indicat guvernatorul său, notează AFP.
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Kievului joi, la primele ore ale dimineţii, cel puţin zece persoane au fost rănite, iar mai multe clădiri rezidenţiale şi facilităţi industriale avariate, în timp ce autorităţile afirmă că apărarea antiaeriană a doborât toate rachetele, relatează Reuters.
Trupele ruse ar putea fi nevoite să ajungă la Kiev pentru a atinge obiectivele a ceea ce Moscova numeşte 'operaţiune militară specială', întrucât dinspre capitala ucraineană vine în prezent ameninţarea la adresa existenţei Rusiei, a declarat joi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, citat de agenţia rusă de presă de stat TASS şi publicaţia The Moscow Times.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
2
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.