ARADON Sport local
ARAD. Odată cu penalizarea de 18 puncte a celor de la Şoimii Lipova, primele trei clasate în ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6, au cam scăpat în câştigătoare şi, implicit, pot să-şi facă planuri de un eşalon superior din toamnă.
UT Arad
Puștii au reușit să anuleze scorul defavorabil de la pauză și continuă să fie pe primul loc.
Local
CET Hidrocarburi anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru încălzire începând din 16 aprilie.
Local
De data aceasta, administrația locală solicită MApN modificarea hotărârii de guvern vizând cetatea astfel încât să fie permisă demolarea clădirilor unității militare din Gai.
2
Local
Noul Registru de evidență al salariaților REGES Online este disponibil de la 1 aprilie, fiind o platformă securizată.
Local
Centrul Municipal de Cultură Arad a publicat anunțurile de participare pentru sesiunea 1 de finanțări nerambursabile de anul acesta.
Local
Timp de două zile Aradul va fi sub atenționare meteorologică de intensificări ale vântului.