PETRIŞ. Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Silvic au confiscat peste 400 de metri cubi de material lemnos suspectat că provine din tăieri ilegale de pe raza comunei Petriş.
116.634 de metri cubi de tei, carpen, gorun, cer şi fag au fost tăiaţi ilegal şi furaţi. Prejudiciul se ridică la 25.107.65 lei.
NĂDLAC. Poliţiştii din Nădlac au depistat un transport ilicit de aproximativ 38 de metri steri de material lemnos, anunță Inspectoratul de Poliție al Județului Arad.
ARAD. La prima din cele două mari licitaţii anuale, Direcţia Silvică Arad a oferit 9.200 mc de masă lemnoasă.
ARAD. Se şterg şi ultimele urme ale Sărbătorilor de iarnă. Primăria Arad a trecut la „demolarea” Târgului de Crăciun încă de luni dimineaţa. Până în aprilie, căsuţele din lemn vor sta ascunse în depozite.
UT Arad
ARAD. Weekendul trecut, Academia UTA a câștigat pe linie meciurile din Cupa României, trei din cele patru formații mergând mai departe, în sferturile de finală.
ARADON Sport local
BUZĂU. Într-un joc decisiv pentru accederea în play-off-ul ligii secunde la futsal, Şoimii Şimand a cedat, scor 7-12, în deplasarea de la Fortius Buzău şi, astfel, încheie sezonul regulat pe locul 4, cu o zestre de 18 puncte.
Local
Doi bărbați, tată și fiu, au fost arestați preventiv după ce au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau ecstasy și cristal, la Vinga.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Singurul atlet veteran din Arad prezent la Campionatele Naționale Indoor s-a întors acasă cu medalie.
Evenimente
Produs al proiectelor reStart literar și Arad LiterArt, antologia de literatură tânără „reStart 2024” reunește texte scrise de 21 de tineri din școlile arădene.
ARADON Sport local
ARAD. Cu doar o săptămână înainte de reluarea jocurilor pe puncte, toate echipele arădene din Liga 4-Mavros au avut în program repetiţii finale, prilej pentru antrenori de a efectua ultimele reglaje în formula de start.
UT Arad
ARAD. Familia Suporter Club UTA are nevoie, din nou, de unitate și reacție de suflet. Un reprezentant înficat al SCU, prezent alături de camarazi în peluză până în vara anului trecut, este grav bolnav și are nevoie de ajutorul nostru.