Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit luni dimineața, în jurul orei 08.30, în comuna Vladimirescu pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o anexă, cu rol de cameră tehnică și magazie de lemne, propagat parțial la acoperișul casei de locuit. Potrivit ISU Arad, incendiul a fost provocat de centrala pe lemne care a <> din cauza întreruperii energiei electrice și imposibilității recirculării apei în pompe.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.
Local
Omul de afaceri din Ineu a fost achitat de Instanţa Supremă, după ce i-a fost admis recursul în casaţie.